Babywearing pe munte

Am aflat despre babywearing pentru prima oară în ultimele luni de sarcină. Mă tot documentam din diverse surse cu privire la ce ai nevoie odată ce vine bebeluşul pe lume, ce este esenţial, ce este recomandat, ce este inutil şi aşa mai departe.

Aşa am început să citesc despre purtarea sănătoasă a bebeluşilor. La început nu am înteles foarte bine ce presupunea practica, îmi treceau pe sub ochi informaţii de genul beneficiile babywearing-ului, cum să faci trecerea bebeluşului într-un mod cât mai natural din starea de bine în care se află în burta mamei, la toţi stimulii din lumea exterioară, dezvoltare fizică şi psihică armonioasă, trimestrul IV de sarcină, metodă alternativă pentru clasicul cărucior etc.

Ăăăăă… bun. Să recapitulăm: am reţinut că presupune să ţii copilul în braţe într-un port bebe, aproape de inima mamei, aşa cum s-a dezvoltat în ultimele nouă luni. Sună bine. Până aici cred că vreau să… facem şi noi babywearing, cum s-ar zice.

A urmat perioada de documentare legată de sistemele de purtare. Pff, greu. Atâtea articole, atâtea păreri, atâtea opţiuni. Sunt pe mai multe categorii, din mai multe materiale, recomandate în funcţie de vârsta şi greutatea bebeluşului. N-am înţeles nimic (s-o punem pe seama finalului de sarcină). Într-un final m-am dumirit că pentru nou născuţi se recomandă wrapul elastic.

Aşa am ajuns să descopăr Crisalida – eşarfe port-bebe. Şi-aşa frumos îi zice Ilinca acolo, încât am înţeles şi eu care-i treaba. Explică pe îndelete şi simţi că îţi vorbeşte ţie.

L-am anunţat pe Og că am găsit ce căutam, că nu mai trebuie să ne chinuim să cumpărăm cărucior (Em nu a avut şi nu a stat în cărucior în primul an). L-am comandat şi, cu o lună înainte să nasc, aveam acasă primul nostru sistem de purtare: un wrap elastic.

Fireşte, cu el am fost şi în prima plimbare la munte, pe când Em avea trei luni, în zona Râşnov.

Era început de luna mai, plimbare scurtă prin pădure, deci avantaj la capitolul confort termic. În oraş deja era prea cald pentru legătura ce presupune înfăşurarea în trei straturi de material.

Legătura se învaţă uşor, este doar una singură care se poate realiza cu el şi este foarte comodă pentru purtător. Fiind fără cusături, catarame, ci doar o fâşie de material elastic şi moale, aceasta distribuie în mod egal greutatea pe spatele părintelui.

Odată ce-ţi porţi copilul, îţi intră în sânge microbul babywearing-ului. După naştere, din dorinţa de a afla şi mai multe despre asta, dar şi de a întâlni alte mame care-şi poartă copiii şi nu se uită dubios după tine pe stradă pentru că stai cu copilul atârnat de tine, am intrat într-o comunitate de suport: BabyWearing Group Bucureşti.

Aşa am început să merg la întâlnirile lor săptămânale, să testez şi alte sisteme şi să învăţ despre ele. Mamele care fac parte din grup au superputeri şi lor le datorez majoritatea cunoştinţelor despre babywearing, în special Cristinei.

Prima tură serioasă pe munte a fost când Em avea patru luni, în Iezer-Păpuşa.

De data aceasta am închiriat un wrap ţesut din biblioteca grupului de babywearing, un Lenny Lamb Florence, măsura patru (o bucată de material 0,7 x 3,6 m).

Legătura folosită a fost FWCC (Front Wrap Cross Carry), care mie mi s-a părut foarte uşor de învăţat, făcând o trecere lină de la wrapul elastic la cel ţesut.

Wrapul ţesut păstrează avantajul wrapului elastic de a distribui foarte bine greutatea copilului pe spatele purtătorului, dar fără a avea trei straturi de material pe spatele bebeluşului şi a risca supraîncălzirea sa. Totodată, se mulează perfect pe orice tip de constituţie a purtătorului, este foarte versatil, putând fi utilizat într-o multitudine de legături (cu copilul în faţă, în spate, pe şold) şi este de cursă lungă, neavând limită de vârstă sau greutate. Secretul constă în legătura realizată şi tensionarea materialului foarte bine astfel încât să nu rămână cute care pot jena.

Tot în aceeaşi perioadă am hotărât să investim într-un sling cu inele de la Poartă-mă şi cu el am trecut vara. Se montează cel mai uşor odată ce înveţi cum să-l reglezi. Bun prieten pe distanţe scurte şi la copii cu greutate mică deoarece aceasta se resimte pe un singur umăr din cauza legăturii. Cu toate astea, am mers cu el şi timp de câteva ore pe munte. Ba chiar a fost primul sistem în care am reuşit să o alăptez pe Em. Din mers. Pe munte. Deci mie mi-a plăcut foarte mult. Ca să nu mai spun că a fost sistemul cel mai utilizat şi de către Og. Asta până a dat cu nasul de SSC-uri (Soft Structured Carrier).

La cinci luni am testat primul SSC Wrap Conversion de la Isara.

Teoretic, SSC-urile se recomandă după ce bebeluşul împlineşte şase luni. Teoretic pentru că, în realitate, contează foarte mult cât de dezvoltat e copilul, cât de bine îşi ţine coloana, cum se aşează în sistem. În principiu, majoritatea părinţilor abia aşteaptă să treacă de acest prag pentru că SSC-urile sunt cele mai user-friendly. Ca un ghiozdănaş, direct cu catarame pe care le reglezi la prima purtare şi ai scăpat de griji.

Până când copilul îşi poate ţine bine spatele, se recomandă cârpele (wrap elastic, wrap ţesut, sling etc.) deoarece acestea se pot tensiona fâşie cu fâşie pentru a oferi susţinerea necesară coloanei micuţului.

Wrap Conversion presupune că materialul din care este făcut SSC-ul este wrap ţesut, deci oferă o susţinere mai bună decât un SSC clasic.

Ţin minte că am fost foarte încântată de lejeritatea cu care montam SSC-ul pe mine şi o urcam sau o dădeam jos pe Em. Mai ales, la momentul respectiv, mi s-a părut foarte uşor de alăptat din el, doar lărgeşti bretelele, laşi copilul să coboare cu fundul în sistem şi, la final, strângi bretelele la loc. Şi totuşi, parcă simţeam că trădez cârpele mele.

La şase luni au urmat alte două ieşiri, cu SSC-uri în toată regula, închiriate tot din biblioteca grupului: Tu şi Bebe, iar al doilea, Manduca.

Ca structură, toate au în comun următoarele componente: o centură (cea care se leagă la mijlocul purtătorului), puntea (materialul de sub fundul bebeluşului care se întinde de la un genunchi la celălalt), panoul (materialul de pe spatele bebeluşului) şi bretelele.

Mai departe, sunt atâtea feluri de SSC-uri, gândiţi-vă la toate combinaţiile posibile de dimensiuni între variabilele de mai sus. De aceea, un SSC nu ar trebui niciodată recomandat sau cumpărat fără o probă
înainte. Fiecărei constituţii (atât a purtătorului, cât şi a bebeluşului) se potriveşte un alt SSC, iar ceea ce mie mi se pare comod, altei persoane îi poate da dureri de spate.

Spre exemplu, eu m-am simţit foarte confortabil cu Tu şi Bebe, dar nici că am mai
purtat a doua oară Isara şi Manduca. De ce? Chiar şi cu centura strânsă la maxim, tot îmi era largă pe mijloc şi în timpul mersului îmi aluneca pe şolduri, frecându-se de os şi apăsându-mă destul de tare.

Montat corect, un SSC ar trebui să aibă centura paralelă cu solul, nu să atârne mai mult în faţă pentru că atunci greutatea copilului nu mai este distribuită in mod egal pe spate, ci este preluată pe şolduri sau pe stomac, iar purtătorul ajunge să stea cu coloana vertebrală în extensie, ceea ce clar va rezulta în dureri de spate pe termen lung.

În vara respectivă mi-am făcut de cap la întâlnirile de babywearing şi am probat ce SSC-uri mi-au picat pe mână.

Dragostea mea a rămas totuşi wrapul ţesut. Pasul următor a fost să îmi comand un Vatanai Rubato cu motive muzicale de 4 m din Cehia, primul sistem de purtare cumpărat care nu era de origine românească. L-am ales pentru calitatea materialului, este atât de fin, de moale, alunecă uşor şi, datorită acestor caracteristici, este uşor de folosit şi de către persoane începătoare pentru că nu trebuie îmblânzit materialul foarte mult.

În timpul Provocării celor 30 de zile (o legătură diferită cu wrapul ţesut în fiecare zi) la care am participat, am descoperit legătura Poppin’s pe ambii umeri şi de atunci am folosit-o în mod intensiv. Căutam ceva uşor de montat, cu cât mai puţine straturi de material în jurul nostru, care să susţină greutatea copilului, care să-mi permită reglarea rapidă pentru alăptare şi din care să o pot scoate pe Em fără să fie nevoie să refac legătura. Pentru noi, Poppin’s pe ambii umeri le întrunea pe toate.

Prima ieşire din 2016 am făcut-o pe când Em avea 1 an şi trei luni, de data aceasta cu propriul nostru SSC, un Hoppla de la Mamagolo, baby size (încă). Fiind luna mai şi destul de răcoare afară, l-am completat cu o protecţie cu glugă BB Junior confecționată din fâș impermeabil la exterior și căptușită cu polar gros la interior.

Privind acum în urmă, îmi dau seama că era prima oară când o purtam pe Em în spate la munte, deşi în oraş o purtam în spate cu ajutorul wrapului ţesut încă de la patru luni şi jumătate.

În concluzie, nu există un sistem perfect, fiecare are avantaje şi dezavantaje. Sunt foarte mulţi factori care intră în calcul atunci când îmi aleg sistemul de purtare pe care-l folosesc în tură. Printre altele ţin cont de: vârsta şi greutatea copilului, de constituţia purtătorului, traseul propus, durată şi dificultate, vreme, câte persoane îl vor purta şi cum (în faţă, în spate). Aşa cum nici cu bocancii noi nu mergi pentru prima dată direct pe munte, fără să-i probezi înainte ca să vezi cum te simţi, acelaşi lucru este valabil şi pentru un sistem de purtare nou.

La fel de importantă este şi îmbrăcămintea bebeluşului, un sistem de purtare vine cu cel puţin un strat de material în plus pe spatele celui mic, deci trebuie să avem grijă să nu se supraîncălzească. În acelaşi timp, bebeluşul nu este în mişcare, la fel ca purtătorul, deci s-ar putea să-i fie un pic mai răcoare.